Noi premii obținute de Școala de Arte și Meșteșuguri Alba: Maria Raluca Imbre premiul I la Festivalul Național Concurs „Liga Interpreților”

06.11.2020    Știri culturale    Centrul de Cultura Augustin Bena

Clasa de Canto Muzică Ușoară a Școlii de Arte și Meșteșuguri din cadrul Centrului de Cultură „Augustin Bena” Alba și-a adăugat în palmares noi premii importante obținute de tinerii cursanți. Cele mai noi trofee au fost aduse în județul Alba de Maria Raluca Imbre, care a obținut premiul I la Festivalul Național Concurs „Liga Interpreților”, competiție desfășurată on-line. Maria s-a înscris în concurs cu melodia „Someone you loved” - Lewis Capaldi, la categoria de vârstă 13-14 ani. În urma jurizării, tânăra interpretă din județul Alba a câștigat locul I și medalie la categoria sa de vârstă.

Acesta nu este singur premiu câștigat în ultima perioadă de Maria Raluca Imbre, tânăra reușind să își adjudece și Premiul II la interpretare vocală live, categoria 13-18 ani, la Concursul Național „Allegria”, competiție desfășurată din cauza pandemiei tot în sistem on-line.

Maria Raluca Imbre este în anul III de studiu, la Clasa de Canto Muzica Ușoară a Școlii de Arte și Meșteșuguri din cadrul Centrului de Cultură „Augustin Bena” Alba, fiind pregătită de profesoara Marinela Popa.

maria_raluca_imbre_premiul_i_la_festivalul_national_concurs_liga_interpretilor_1

Școala de Arte și Meșteșuguri a fost înființată în anul 1969, iar de peste 10 ani funcționează ca serviciu în cadrul Centrului de Cultură „Augustin Bena”, venind în întâmpinarea cererilor tot mai numeroase de formare continuă și petrecere a timpului liber, dar și a necesității de a conserva, promova și valorifica meșteșugurile tradiționale românești. Printre disciplinele din cadrul școlii amintim:  Instrumente de suflat / Orgă – acordeon / Pian / Chitară / Canto – muzică ușoară / Muzică vocală tradițională / Arte plastice: pictură/grafică/design vestimentar / Artă fotografică și video / Arte decorative / Actorie / Muzică de fanfară – Fanfara Transilvania Junior / Dansuri populare și dansuri moderne / Dansuri de societate / Țesături tradiționale / Teoria muzicii / Pictură tradițională ,,Școala de la Laz” / Instrumente tradiționale – cântat din tulnic / Gastronomie tradițională / Confecționare lespezi de piatră / Confecționare tulnice / Arta lemnului / Confecționare draniță (șindrilă din lemn de brad) și stâlpi funerari / Dogărie – confecționare de doage / Cojocărie / Olărit / Cizmărie / Metode de cercetare, culegere și transcriere a folclorului muzical / Muzică vocală tradițională solistică / Muzică asistată de calculator – înregistrare și editare audio / Sonorizare evenimente – operator sunet / Scriere de partituri asistată de calculator / Interpretare muzicală instrumente rare – braci / Muzică clasică la acordeon / Limba germană aplicată – domeniul artistic / Limba engleză aplicată – domeniul artistic / Limba franceză aplicată – domeniul artistic / Armonizarea folclorului muzical / Editare foto asistată de calculator / Editare video asistată de calculator / Coregrafie / Fanfara Județului Alba Junior / Ansamblul Folcloric al Județului Alba Junior.

De la înființare și până în prezent, peste 10.000 de cursanți au luat parte la cursurile educative, mulți dintre aceștia reprezentând la ora actuală repere culturale și artistice în domeniile pe care le-au aprofundat în cadrul instituției.

maria_raluca_imbre_premiul_i_la_festivalul_national_concurs_liga_interpretilor_2

0